NEWSFLASH

Clauzele anticorupţie în contractele de achiziţii publice vor fi obligatorii

Miercuri, 27 februarie 2013, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii În România a organizat la Camera de Comerț și Industrie a României, conferința – ”Etica și conformitatea în afaceri – 2013”. Evenimentul a reunit peste 90 de reprezentanți ai mediului de afaceri și academic, ai sectorului neguvernamental, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice centrale cu scopul de a dezbate situația actuală din România dar şi politicile publice care pot stimula etica în afaceri şi conformitatea legală. Comunicatul de presă post-eveniment poate fi citit aici.

Centrul de Resurse Juridice lanseaza conferinta 2013 Business Ethics and Compliance

Astăzi 28 ianuarie 2013, Centrul de Resurse Juridice, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii în România, lansează conferința 2013 Business Ethics and Compliance. Comunicatul de presă poate fi citit aici.

Centrul de Resurse Juridice organizeaza o conferinta privind etica in afaceri si conformitatea

Centrul de Resurse Juridice organizează, în data de 27 februarie, la Camera de Comert si Industrie din Bucuresti, conferinta nationala “Business Ethics and Compliance Conference”. Aceasta este e finantata de Ambasada Marii Britanii la Bucuresti.

Citește mai departe...

Business Ethics and Compliance Conference – Bucuresti, 27 Februarie 2013

Centrul de Resurse Juridice, cu sprijinul Ambasadei Marii Britanii la Bucuresti, realizeaza un sondaj printre cele mai importante 1000 de companii din Romania ca cifra de afaceri si numar de angajati.

Citește mai departe...

Interviu Romtelecom. Cum se poate forma o cultură de conformitate şi de etică

Maria Maxim este Director Executiv pentru Conformitate la Romtelecom. Consideră că, pentru a crea în societatea românească ”o cultură de conformitate şi de etică”, trebuie să existe un minim de reguli pe care să le respecte toate firmele din România. În Romtelecom, etica şi conformitatea sunt intrinsece, explică Maria Maxim. Cu o expertiză de peste 80 de ani pe piaţa românească de telecomunicaţii, Romtelecom este unul dintre cei mai reprezentativi  operatori la acest moment. Pe piaţă dedicată companiilor, Romtelecom este lider pe segmentele de voce fixă, servicii de date şi internet de bandă largă pentru afaceri, şi îşi extinde portofoliul de soluţii ITC.

 

 

 

În ce context a adoptat Romtelecom un sistem intern de etică şi politica de conformitate?

Romtelecom a adoptat Sistemul de Conformitate în 2009, ţinând seama de reglementările naţionale cât şi cele internaţionale. Prin urmare, toate politicile de conformitate existente în cadrul Sistemului de Conformitate includ reguli de etică şi integritate, reguli de anti-coruptie - conflictul de interese, cadouri corporative, evenimente, sponsorizări, etc., precum şi reguli care urmăresc modul de conduită aşteptat din partea partenerilor săi de afaceri. Mai include iniţiative de training şi promovare într-o manieră accesibilă şi prietenoasă a regulilor şi politicilor în rândul salariaţilor şi a partenerilor de afaceri, cât şi arii de consultanţă, monitorizare sau chiar detectare a neregulilor ce ar putea interveni.

Sistemul de Conformitate al Romtelecom este aliniat cu cel al Grupului OTE din care face parte.

 

Care sunt diferenţele dintre etică şi conformitate în compania dvs?

Din punctul nostru de vedere, etica şi conformitatea sunt intrinsece. Conformitatea evident implică standardele de etică şi de integritate morală, însă în plus vizează şi respectarea unor norme de disciplină, de comportament în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională, dar şi cu procedurile interne ale companiei, fie acestea chiar de proces, cum ar fi de exemplu, cel de due diligence dezvoltat pentru partenerii de afaceri în anumite arii de activitate.

 

Ce fel de reglementări existau înainte de implementarea politicii de conformitate din 2009?

În Romtelecom erau reglementate anumite standarde de etică şi de conformitate prin Codul de Conduită, prin Regulamentul Intern, etc. Sistemul de Conformitate a adus în plus faţă de politicile aliniate la nivel internaţional partea de comunicare, de educare şi training a salariaţilor pe aceste segmente, iar la acest moment există un departament dedicat, pregătit să ajute atunci când, de exemplu, există o dilemă etică. 

 

Cât de eficient este sistemul Whistleblowing?

Acesta funcţionează, fiind o componentă importantă a Sistemului de Conformitate. Însă am avut grijă să comunicăm în companie faptul că acest sistem trebuie folosit numai cu bună credinţă, la fel cum şi departamentul de Conformitate urmăreşte în mod deosebit asigurarea confidenţialităţii şi credibilităţii acestui instrument.

 

Credeţi că o modalitate de a avea o companie etică este să angajezi persoane etice?

Da, de aceea, în cadrul companiei am dezvoltat un proces de verificare a integrităţii încă din faza de recrutare.

 

Care este rata de recuperare a investiţiilor în sistemul de etică şi conformitate (return on investments) în compania dvs.?

Este greu de cuantificat. Ca principiu, cred că este mai bine să previi, decât să repari. Şi noi facem acest lucru, prin faptul că suntem proactivi şi investim foarte mult în instrumentele de "awareness" cum ar fi training-ul salariaţilor.

 

Care sunt principalele mijloace prin care aţi expus publicului, în 2012, etica propusă de companie?

Principalele comunicări au fost orientate intern sau către partenerii de afaceri ai companiei, furnizori, dealeri, etc.  Angajaţii Romtelecom sunt informaţi imediat cu privire la orice modificare care poate apărea în politicile Sistemului de Conformitate, mai mult acestea fiind accesibile pe intranetul companiei, deci oricând la îndemâna colegilor.

 

Mediile de afaceri din diverse state înţeleg diferit ce este permis şi ce nu în afaceri. De pildă în unele ţări cadourile între partenerii de afaceri sunt acceptate, în altele sunt strict interzise. Care este situaţia în România?

În România avem reguli destul de stricte în domeniul public, unde cadourile nu sunt permise, putând fi interpretate, după caz, ca o încercare de dare, respectiv luare de mită. În zona privată, între partenerii de afaceri, acordarea unui cadou nu este interzisă expres de legislaţie. Din punct de vedere practic, atât timp cât se rămâne într-o zonă de rezonabilitate, acordarea unui asemenea cadou fiind legată de exemplu de un eveniment corporatist şi nu de o încercare ilegitimă de influenţare, credem că putem discuta de ceva etic, permis. Bineînţeles, vorbim despre cadouri ce au o valoare simbolică şi foarte mică în bani, de genul flori, ciocolată sau de o invitaţie la masă de prânz (business lunch).

 

Credeţi că este mai eficient să existe un set de criterii etice care să se aplice pentru toate tipurile de companii, sau unele care diferă de la firmă la firmă?

Cred că ar trebui să existe un minim de reguli pe care să le respecte toate firmele din România, deoarece numai aşa ar exista într-adevăr o cultură de conformitate şi de etică.

 

Cum ar trebui, mai exact, să fie companiile încurajate de stat în sensul adoptării unor siteme etice?

Prin reglementarea unui minim de reguli, dar şi a unui standard de certificare/auditare.

 

În România, există voci care acuză companiile de absenţa subiectelor ce ţin de etică în cadrul discursurilor acestora. Cum vi se pare observaţia?

Nu cred că se încearcă o ocolire a subiectului, ci pur şi simplu mesajul este direcţionat în principal către obiective strict de business. Însă, am observat că din ce în ce mai multe companii au început să se intereseze de sisteme de conformitate, de instrumente de conştientizare, ceea ce este foarte bine şi constituie clar un pas înainte pentru mediul de afaceri din România.

 

Credeţi că pot exista tensiuni sau contradicţii între un comportament etic în afaceri şi presiunea de a face profit?

Nu, nu cred. Indiferent de mediu, de obiectiv, toţi trebuie să conştientizăm ce este bine şi ce este rău, şi să acţionăm în consecinţă. Dacă acceptăm practici ilegitime, acest lucru nu are cum să aibă o influenţă pozitivă asupra mediului de afaceri în general, şi a companiilor, luate individual. Aceasta nu ar fi o strategie profitabilă pe termen lung, nici chiar mediu. Cred cu tărie ca un sistem de conformitate poate ajută o companie să crească din punct de vedere al profitabilităţii sale, iar specialiştii de conformitate/compliance trebuie văzuţi ca parteneri de afaceri care aduc valoare companiilor, instituţiilor în care lucrează. Acest lucru l-am văzut în cadrul Romtelecom. O cultură a conformităţii este în mod clar un beneficiu foarte important pentru companie şi un real instrument de suport în afaceri.

 

Poziţia de ofiţer de etică şi conformitate este o poziţie destul de nouă în România. Ce sfaturi aţi da persoanelor ce şi-ar dori o carieră în domeniu?

Această poziţie implica mult mai mult decât aplicarea unor reguli de etică sau de anti-corupţie. Modul de comunicare cu partenerii de afaceri, cu colegii, lucrul cu oamenii sunt cele mai importante. Este nevoie de multă deschidere din partea persoanei care ocupă o asemenea poziţie, de experienţă de business, dar şi de viaţă, în egală măsură.

 

Credeţi că Universităţile din România ar trebui să îşi dezolve oferta educaţională şi în domeniul eticii şi confomităţii?

Da, indiscutabil. Ar trebui ca cel puţin în facultăţile de drept, cu profil economic, de finanţe să existe aceste discipline.

Eveniment organizat de

cu sprijinul

Partener principal    Partener

     

Sponsori oficiali



Alti parteneri






Parteneri media

             RFI Romania